"Ce-oti gasi, mai copii, la cojile alea de mamaliga???"....
...Septembrie 1974. Sfarsit de vacanta, inceput de viata noua. Ma mutasem la bloc, intr-un cartier nou. Aveam sa-mi fac noi colegi la o scoala noua; si deja ma-mprietenisem cu vecinul de palier, care-mi si daruise asa, de bun venit, juma' din pachetul primit din Germania. Incerc cu mintea de azi sa inteleg sentimentul de optimism si incredere care invada atunci aerul vremii, dincolo de veselia neinfranata, tipica unui baiat de 8 ani ce eram. Vecinii pareau contaminati sincer de gloria comunismului biruitor, care impartea apartamente noi, garanta concedii in noile statiuni maritime si ii cadorisea pe detinatorii de carnete CEC, dupa un algoritm incontestabil, cu noile Dacii 1300 (mai performante si mai aratoase decat 1100). Cartierul primise numele "Pe gat", iar eu, care citeam Legendele Olimpului, gustam naiv pana si aceasta mica tusa propagandistica din marele tablou. "Pe gat" se numea si parcul de vizavi, plin de atractii nemaivazute pentru un baiat de "Dude!". Si "Pe gat" se numea si fabrica de paine al carei camion oprise in acea zi insorita in fata blocului. Zvonul s-a intins iute printre copii. Acolo, in remorca aceea uriasa, se gasea ceva nemaipomenit de imbietor... M-am catarat printre primii si m-am aruncat in oceanul auriu care stralucea irezistibil in fata noastra. Camionul era plin cu fulgi de porumb, noul produs-vedeta din vitrina regimului. Mii de pungi de cornflakes asteptau sa le desfacem cu pocnet, milioane de fulgi aurii ne chemau sa inotam prin ei, sa ne ghiftuim cu gustul lor crocant. Cand, peste decenii, am aflat ca fulgii de porumb au fost inventati de J.H. Kellogg, utopistul convins ca dieta si clisma vor salva omenirea, mi-am scuzat fixatia personala conform careia cornflakes-ul este partea cea buna a comunismului.